Vederea ...

   A ne pierde văzul este probabil unul din cele mai rele lucruri care ni se pot întâmpla. Mereu trecem pe lângă lucruri care ni se par neinteresante, însă un nevăzător ar da orice să le poată vedea măcar o dată.
   Ce s-ar întâmpla dacă mâine, când ieșim din casă am suferi un accident în urma căruia ne-am pierde vederea? Tot ce ne înconjoară s-ar transforma în întuneric. Nu am mai vedea chipul oamenilor dragi nouă, soarele, cerul ... Am trăi într-o lume limitată ... Până și lucrurile care ni se par urâte ar trebui admirate, căci sunt persoane care nu o pot face. Trebuie să învățăm să profităm de tot ce avem.
   Și totuși ... poate orbii au un avantaj în fața noastră, a văzătorilor, căci ei văd mereu cu sufletul, pe când noi întâi judecăm cu ochii și apoi cu sufletul.

„Daca poți să mergi, aleargă! Daca poți să vorbești, cântă!”

 

Dacă am pierde amintirile ...

   Ce s-ar întâmpla dacă ne-am pierde memoria? Am trăi într-o lume în alb negru, într-o lume a necunoștinței, fără amintiri ... Poate că ne-am bucura să scăpăm de unele amintiri neplăcute, însă dacă am pierde amintirile cele mai frumoase odată cu ele am pierde și o parte din sufletul nostru. Vrem sau nu, uneori trăim din amintiri, consolându-ne cu ele, retrăind clipele de care ne-am bucurat.
   Decât să-mi pierd memoria doar ca să uit amintirile urâte, prefer să trăiesc cu acestea pentru că cele frumoase le fac mai puțin neplăcute pe cele urâte.

„Un om fară amintiri e ca un cimitir în care numele morților lipsesc de pe cruci.”

Ceea ce facem contează ...

   Deși uneori ni se par lipsite de importanță faptele noastre rănesc. Chiar dacă nouă ni se par normale lucrurile făcute de noi, pentru alții poate contează … mult. Unele cuvinte se uită, faptele mai greu, ele ne marchează, își lasă amprenta asupra noastră și revin mereu sub forma amintirilor.  

„Faptele nu încetează să existe pentru că sunt ignorate.”

 

A ierta e lucru mare ...

   Cât de mult contează regretele? Pentru persoana care le simte conteză, mult … dar pentru ceilalți? E de ajuns să regreți ca să fii iertat? Uneori părerea de rău e esențială, alteori nu contează. Depinde de gravitatea faptului săvârșit și de capacitatea de iertare a persoanei rănite. 

   Multe persoane evită să ierte pentru a nu suferi și a doua oară, însă iertarea reprezintă o ușurare, un mod de a te elibera de o povară. Cei care se feresc să ierte de teama durerii nu riscă, iar dacă nu riști nu câștigi …

 „Iertarea este vitutea celor curajoși.”

 

Adevăr vs. minciună ...

   Da, de cele mai multe ori adevărul rănește. Însă uneori ar răni mai puțin dacă l-am accepta de la bun început și nu am încerca sa transformăm minciunile într-un scut care să ne ferească de durere. Unii dintre noi ar da orice să iasă adevărul la iveală, pe când alții preferă să-l ignore, terminând prin a-și face mai mult rău. Căci minciuna are picioare scurte și inevitabilul se produce la un moment dat.
   

 „Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaște decât cel care-l caută.”