Fiecărui moment îi este alocat un timp. Un timp care inevitabil se scurge, ca mai apoi să ne bucurăm că am trăit clipa sau să regretăm că nu am avut curaj să o facem. Se scurge ca în urma acelui moment să rămânem doar cu amintirile, împlinirea sau neîmplinirea (după caz), frustrarea că nu am avut timp. Mai mult timp.
Și când sfârșitul sosește, nu mai putem face nimic, doar să încercăm ca următorul început să fie începutul a ceva frumos, care merită trăit din plin.
„Nimic nu durează la nesfârșit.”
poate doar infinitul...
RăspundețiȘtergeresunt destui care vorbesc din cunostinta de cauza. din cate scrii, cred ca tu traiesti din plin. :)
RăspundețiȘtergerePăi Ada, cum bine îmi spunea cineva, nu poți scrie ceva până nu trăiești acel lucru.
RăspundețiȘtergere