A murit ...

E numai carne, fără suflet,

E carne vie putrezită ...

Ș-atârnă greu de cui, zâmbind 

Ironic parcă, de unde nu-i!

S-a-ntors, pierit-a fără nume,

Nu mai există-n catastif.

O radieră șterse-un suflet

Rămase carnea... ș-a putrezit.

S-a dus de tot, n-a mai venit

Oricum nici nu l-aș fi primit.

Ce pot să fac c-un suflet mort

Sau viu, dar putrezit ?!

Despre lumini ...

Există două tipuri de lumini: cele care inundă străzi și cele care inundă ochi. Ochii - oglindă a sufletului.  

Iar simultan cu luminile din ochii ei căprui, amintirea lui se stingea în sufletul ei asemeni felinarului de la colțul străzii. 

Asemeni unui felinar care se stinge și se aprinde parcă prea forțat, slăbit cu fiecare reaprindere . 

Până când s-a ars.

Și a pierit amintirea lui în sufletul ei.

Și au pierit luminile din ochii ei. 

Toamnă în suflet ...

 E trist și e gri la mine în suflet

Vioara s-aude încă-n ecou ...

Plouat-a de mult peste iubire

Spălând inima amețită de alcool. 

Și frunzele parcă-s mai stinse

De viața ce ieri le-ncărca.

Apun de-a iubirii gri dor

Iar ploaia din nou cade și ea.

Cade răpus și-al meu singur suflet

S-afundă în cenușiul cavou .

Vioara s-aude încă-n ecou

Iar ploaia necontenit mă distruge.

Natura – un templu al vieții

Se macină încet cu încet,

Iar viața departe ajunge

Lâsând în urmă copacii cei goi .

Gol lasă ș-al meu singur suflet

De frunzele ce-l încărcau adineaori.

S-aude-n spre mare vioara vieții

Însoțind în veșnicul  templu un mort.

E sufletu-mi slăbit de durere

Ce-așteaptă de mult un vapor.

Se-ndreaptă spre-o altă durere

Ce-o fi gri... sau o fi roz.