miercuri, 4 mai 2011

Iubirea ...

     Prietenie, fericire, dezamăgire. Aceste sentimente și multe altele sunt în strânsă legătură cu iubirea.  Dacă nu am iubi nu am avea pe nimeni lângă noi și, la rândul nostru nu am fi aproape de nimeni.
   Prietenia ține de încredere. Pentru a fi prieten cu cineva trebuie mai întâi ca acea persoană să se bucure de încrederea ta. Iar încrederea este esențială în iubire. Dacă avem încredere, putem fi prieteni și cel mai important, putem iubi.
   Fericirea este principalul sentiment apărut în urma iubirii, iubirea ne aduce odata cu ea o mare de fericire. Fericirea apare atunci când cel de lângă noi ne zâmbește, atunci  când suntem în brațele unei persoane speciale, când ne gândim la acea persoană, atunci când privim un apus împreună, sau doar când ne plimbăm, pentru că atunci când iubim ne bucurăm de fiecare moment.
   Dezamăgirea apare în cazurile nefericite, când suntem dezamăgiți sau alții ne dezamăgesc pe noi. În urma dezamăgirii apare suferința, iar în cele mai multe cazuri suferința din dragoste este inevitabilă pentru că ne stă in fire să dezamăgim, chiar dacă este împotriva voinței noastre. Dar atâta timp cât ține de puterile noastre să nu dezamăgim, să nu o facem, căci dezamăgirea duce la lipsa fericirii, pierderea încrederii și rănirea celui de lângă noi.
 

„Culege clipele de fericire! Lasa-te iubit, iubește! Este singura realitate.”

2 comentarii:

  1. Dezamagirile, dupa parerea mea, ne fac sa vedem nu doar realitatea vietii, ci sicat de frumoasa este ea..
    P.S. Probabil se observa supradoza de melancolie in ceea ce scriu..Ignorati-o, maine voi fi acelasi copil nebun de 18 ani ce adora sa iubeasca si sa rada..

    RăspundețiȘtergere

Aștept părerea ta!