Toamnă în suflet ...

 E trist și e gri la mine în suflet

Vioara s-aude încă-n ecou ...

Plouat-a de mult peste iubire

Spălând inima amețită de alcool. 

Și frunzele parcă-s mai stinse

De viața ce ieri le-ncărca.

Apun de-a iubirii gri dor

Iar ploaia din nou cade și ea.

Cade răpus și-al meu singur suflet

S-afundă în cenușiul cavou .

Vioara s-aude încă-n ecou

Iar ploaia necontenit mă distruge.

Natura – un templu al vieții

Se macină încet cu încet,

Iar viața departe ajunge

Lâsând în urmă copacii cei goi .

Gol lasă ș-al meu singur suflet

De frunzele ce-l încărcau adineaori.

S-aude-n spre mare vioara vieții

Însoțind în veșnicul  templu un mort.

E sufletu-mi slăbit de durere

Ce-așteaptă de mult un vapor.

Se-ndreaptă spre-o altă durere

Ce-o fi gri... sau o fi roz.