E numai carne, fără suflet,
E carne vie putrezită ...
Ș-atârnă greu de cui, zâmbind
Ironic parcă, de unde nu-i!
S-a-ntors, pierit-a fără nume,
Nu mai există-n catastif.
O radieră șterse-un suflet
Rămase carnea... ș-a putrezit.
S-a dus de tot, n-a mai venit
Oricum nici nu l-aș fi primit.
Ce pot să fac c-un suflet mort
Sau viu, dar putrezit ?!
Un suflet putrezit te imploră: uită-mă şi IARTĂ-MĂ! Nu vreau ca soarele să apună peste mânia ta. Aş fi vrut să-ţi fi scris câteva rânduri dar nu mai vreau ca mirosul putreziciunii mele să te deranjeze. Mă retrag în lumea mea de gheaţă regretând toată viaţa că am pus mai mult suflet decât trebuia acolo unde nu merita... Din clipa aceasta locul meu în lumea ta şi al tău în lumea mea dispare! Cu drag şi regret, Anonim, cel care odată ţinea la tine.
RăspundețiȘtergereÎmi pare sincer rău că ai interpretat tot ce se regăsește mai sus cum că ar fi la adresa ta. Nu este ! Cât despre iertare... nu am ce ierta, atâta timp cât nu port pică. Da, poate la un anumit moment mă simt deranjată de unele lucruri, dar crede-mă că nu sunt genul care poartă pică la nesfârșit. Nu îmi încarc sufletul fără rost, prefer să păstrez în suflet doar lucrurile care îmi fac bine. Și poate că nu pare, dar așa este. Una e ce se vede la exterior și alta e ce e cu adevărat la interior. N-o spun cu răutate, dar mai am și alte lucruri în viața mea, despre care scriu.. sunt singura care știe despre ce scriu și poate că nu am să divulg vreodată, însă nu este cazul să-ți însușești lucruri care nu au absolut nicio legătură cu persoana ta. Numai bine îți doresc!
Ștergere