Sperăm ...

   Sperăm, sperăm, sperăm. Păi nu speranța moare ultima? Și dacă e așa, de ce să nu profităm de acest lucru? 

   Sperăm că o să se mărească salariile, pensiile, că o să ducem o viață mai bună, că poate până la urmă acea persoană care pentru noi contează enorm o să ne bage în seamă, că o să ne vorbească, etc. Avem mii de speranțe ascunse în adâncul sufletului. Când rațiunea se opune unei idei, iar inima o susține, atunci speranța se alătură și ea, se alătură inimii. Astfel ajungem să sperăm din toată inima, sperăm că dorințele noastre vor deveni realitate. Speranțele ne fac viața mai ușoară, pentru că dacă nu le-am avea rațiunea ar câștiga și nu inima.  Deci să-i dăm voie și inimii să vorbească din când în când.

„Cât timp respir, sper.”